Sunteţi cea mai tânără generaţie a aristocraticei familii Crafton. Împreună cu părinţii voştri, cu unchii, mătuşile şi bunicul Harry, aţi crescut într-o casă frumoasă şi retrasă la ţară, care a fost în posesia familiei voastre de secole. Copilăria voastră a fost fericită şi prosperă - averea familiei voastre a permis să nu duceţi lipsă de nimic.
Dar cum toate lucrurile trebuie să se sfârşească, aşa şi copilăria voastră fericită s-a încheiat în urmă cu 15 ani – un sfârşit atât de abrupt, teribil şi traumatizant, încât s-a şters complet din memoria voastră. Imaginile din acea noapte oribilă sunt încă fixate în creierele voastre: şopronul ars din grădină, rămăşiţele carbonizate ale adulţilor, membri ai familiei voastre şi luminile intermitente ale maşinilor de poliţie cu care aţi fost luaţi. Poliţia nu a reuşit niciodată să rezolve cazul, dar a existat o dovadă crucială: un cadavru dispărut. Părea că unul din adulţi i-a încuiat pe ceilalţi în şopronul din grădină, înainte de a-i da foc. Din păcate, cadavrele au fost atât de arse, că nu mai puteau fi recunoscute, făcând imposibilă atât identificarea identităţii lor…. cât şi identificarea membrului familiei care a scăpat.
După acea noapte groaznică, fiecare dintre voi aţi fost plasati la asistenţi maternali diferiţi, şi în timp aţi pierdut legătura unii cu alţii. Această lungă tăcere de 15 ani a fost curmată brusc săptămâna trecută, când aţi primit o scrisoare de la Johnny – vărul vostru cel mai mare. Johnny a scris că nu a putut niciodată să-şi scoată din minte crima părinţilor voştri. A susţinut că a dezvoltat o metodă de cercetare ce îi va permite să descopere identitatea criminalului. Din păcate, încă îi lipsesc câteva informaţii importante: amintirile voastre reprimate. Acesta este motivul pentru care v-a rugat pe toţi să vă întoarceţi pentru o reuniune la locul crimei: Casa Crafton.
Chiar acum staţi împreună cu verii voştri în faţa intrării în conac. Lipseşte o singură persoană: însuşi Johnny. Ciudat, conform promisiunii sale din scrisoare, ar fi trebuit să ajungă înaintea voastră pentru a pregăti lucrurile şi se va întâlni cu voi afară. Decideţi să îl aşteptaţi pe Johnny un pic mai mult. Pentru că a trecut mult timp de când nu v-aţi mai vazut, decideţi să vă umpleţi timpul cu un scurt tur de recunoaştere.